27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

FINAL DE ETAPĂ: ELEVII CLASELOR A VIII-A ȘI-AU LUAT LA REVEDERE DE LA ȘCOALĂ. ÎN CURÂND, ÎNCEP EMOȚIILE EVALUĂRII NAȚIONALE

Vineri 11 iunie a fost ultima zi de școală pentru elevii claselor a opta, care pe 22 iunie încep examenul de evaluare națională 2021. Aproximativ 146.000 de elevi, primii care au mers la școală în clasa pregătitoare, termină gimnaziul vineri.

Până vineri se fac și înscrierile la examenul de evaluare națională 2021. Elevii de clasa a VIII-a sunt înscriși automat de școala lor, ei nu trebuie să completeze fișe, așa cum este cazul celor care susțin Bacalaureatul.
Elevii de clasa a opta care sunt internați sau carantinați din cauza Covid-19 au șansa unei a doua sesiuni a examenului, între 5 și 7 iulie. (vezi calendarul complet la finalul articolului)

Generația care susține în 2021 evaluarea națională a fost generația premierelor. Elevii care termină vineri clasa a opta sunt primii care au mers la școală în clasa pregătitoare, în 2012.

Pentru aceștia, o premieră este și formatul testului la examenul de evaluare națională 2021 – este vorba pentru prima dată de subiecte inspirate de testele PISA care constau, și la limba română și la matematică, într-o broșură de 10 pagini cu subiecte care trebuie rezolvate și completate acolo.

Programa pentru acest examen inspirat de testele internaționale la limba și literatura română a fost modificată de două ori – mai întâi în martie 2020, apoi, ca adaptare la pandemie și școala online, în februarie 2021.

În februarie au început să fie publicate și testele de antrenament, ultima serie fiind publicată pe 17 mai

Reguli noi la examen – timp suplimentar pentru completarea datelor

La începutul lunii, ministerul Educației a făcut și câteva modificări față de ce se știa despre regulile la examen până acum, precum faptul că elevii vor avea 15 minute să își completeze datele și abia apoi începe să curgă cronometrul pentru cele 120 de minute, sau faptul că elevii pot sublinia cuvinte sau desena figuri geometrice.
Redăm mai jos indicațiile transmise de minister inspectoratelor școlare pe 4 iunie:
  • 1. La probele scrise ale evaluării naționale elevii primesc subiectele în formă de broșură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul. Capsarea broșurilor se realizează înainte de distribuirea acestora ȋn săli, ȋn trei locuri (lateral stânga sus, jos și la mijloc). Eventualele foi suplimentare utilizate de către elevi se vor adăuga, prin capsare în alte două locuri, situate ȋntre cele trei locuri iniţiale, astfel încât broșurile cu pagini suplimentare vor avea 5 capse; broşura se predă la finalul probei şi, ȋntrucât conţine subiecte, aceasta nu rămâne ȋn posesia candidaţilor;
  • 2. Numerotarea paginilor se realizează de către profesorul asistent la predarea lucrării de către elev. Pe prima pagină a broșurii se completează numărul total de pagini primite de la elev. Spațiile rămase libere/necompletate se barează/marchează cu litera Z.
  • 3. Se aplică ștampila “Evaluare Națională 2021-C.E.”, atât în interiorul broșurii, la mijlocul paginilor, conform modelului notarial (jumătate pe pagina din stânga și jumătate pe pagina din dreapta) pentru a prinde fiecare dintre paginile broșurii, cât și peste colțul închis și lipit al lucrării, fără a semna lucrarea, înainte de ieșirea primului elev din sala în care se susține proba.
  • 4. Timpul de lucru pentru completarea casetei de identificare este de 15 minute; timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă scrisă este de 120 de minute și începe după completarea casetei de identificare, conform prevederilor art.17 alin (10) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale.
  • 5. Caseta de identificare se completează și se sigilează cu etichete
  • 6. În caseta de identificare, centrul de examen se completează numai în cazul în care școala de proveniență a elevului este arondată altei unități de învățământ.
  • 7. Elevii cărora nu le este suficient spațiul din broșură pentru răspuns pot solicita pagini suplimentare pe care pot continua redactarea răspunsului.
  • 8. La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect.
  • 9. La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns care constă ȋn marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontala a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect.
  • 10. La proba de limba română şi/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei, nu se consideră semn particular delimitarea propozițiilor în frază.
  • 11. La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul II poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect.
  • 12. La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
  • 13. La proba de matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.”

www.realitatea.net

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER