2 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

FOSTUL ȘEF AL POLIȚIEI LOCALE, LAZĂR CIOBANU ESTE CEL MAI NOU CONSILIER JUDEȚEAN

În ședința de vineri, acesta a depus jurământul.

Lazăr Ciobanu intră în Consiliul Județean ca urmare a demisiei profesoarei Alina Meclea, care, la rândul său, a devenit deputat, prin numirea Gabrielei Horga în funcția de vicepreşedinte ASF.

După ce a depus jurământul, noul consilier a fost felicitat de preşedintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu:

“Este o încununare a activității dumneavoastră venirea în Consiliul Județean. Vă urăm bun venit şi vă urăm, dacă ați venit aşa târziu, să continuați activitatea dumneavoastră şi în mandatul următor”, a precizat Dumitru Beianu.

După finalizarea formalităților, Lazăr Ciobanu a participat la şedința extraordinară, alături de noii colegi.

Contactat de colegii de la Jurnal Giurgiuvean, Lazăr Ciobanu a declarat, la scurt timp după prima sa ședința în calitate de consilier județean:

Așa cum ați aflat, în data de 15 martie, am fost convocat în ședința extraordinară a Consiliul Județean Giurgiu,  întrucât am fost validat de Tribunalul Giurgiu pentru funcția de consilier județean. Am depus jurământul de credință în noua mea calitate și îmi voi onora noul mandat, exclusiv în folosul cetățenilor județului Giurgiu.

Experiența pe care o am îmi permite să analizez  foarte bine proiectele pe care  le voi primi din partea cancelariei Consiliului Județean și fiți convinși că voi vota cu responsabilitate și bună credință în folosul cetățenilor și a județului.”

foto: breakingnewsgiurgiu.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER