După perchezițiile efectuate marți de Poliție într-un dosar în care sunt cercetate mai multe persoane implicate în decontarea fictivă a unor servicii stomatologice în valoare de aproape un milion de lei, s-a aflat că cei vizați sunt angajați ai Penitenciarului, iar conducerea instituției a dat publicității un punct de vedere oficial:
”Cu privire la informaţiile vehiculate în spaţiul public, care fac referire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals de către poliţişti de penitenciare, angajaţi ai Penitenciarului Giurgiu, facem precizarea că în decursul anului 2022, conducerea Penitenciarului Giurgiu a sesizat organele de cercetare penală cu privire la posibila săvârşire, de către poliţişti de penitenciare, a unor infracţiuni de natura celor menţionate mai sus. În toată perioada efectuării cercetărilor, conducerea unităţii de detenţie a pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu documentele şi informaţiile solicitate”.