27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

GOSPODĂRIA DE APĂ DE LA OINACU, REABILITATĂ PRIN PROGRAMUL „ANGHEL SALIGNY”

”În următoarele luni, Oinacu se va transforma într-un șantier, urmând să înceapă lucrările la reabilitarea gospodăriei de apă, dar și la înființarea rețelei de canalizare!” – este anunțul făcut luni de primaul comunei, Fabian Țîrcă.

Acesta vine cu detalii, într-o postare pe pagina sa de socializare:

”Continuă să vină veștile bune pentru comuna noastră!

Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, am semnat contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte ale localității noastre: „Reabilitare gospodărie de apă a comunei Oinacu, județul Giurgiu”, proiect aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a acestui proiect este de 1.689.515,49 lei.

Iar veștile bune nu se opresc aici! Comuna noastră se va transforma, în perioada următoare, mai exact în circa două luni, într-un veritabil șantier, odată cu demararea lucrărilor la înființarea rețelei de canalizare și de construire a unei stații de epurare a apelor uzate din comună, proiect al cărui contract de finanțare l-am semnat cu puțin timp în urmă.

Atât aceasta, cât și reabilitarea gospodăriei de apă din localitate, sunt două proiecte mult dorite atât de mine, cât mai ales de locuitorii comunei noastre.

Le mulțumesc pentru susținere președintelui PNL Giurgiu, Dan Motreanu, dar și colegilor din PNL, deputații Alexandru Andrei și Gabriela Horga, care au fost prezenți astăzi la semnarea contractului, cu toții implicându-se în sprijinirea dezvoltării atât a comunei noastre, cât și a altor localități din județ.”

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER