18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

”GRIJĂ PENTRU SĂNĂTATEA ROMÂNILOR” LA PSD GIURGIU: ELENA DINU – ÎMPOTRIVA CERTIFICATULUI DIGITAL!

În ziua în care în România s-a înregistrat cele mai mare număr de morți din cauza coronavirusului, iar secțiile ATI nu mai au niciun loc liber în întreaga țară, Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților a discutat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.68/2021 privind eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID.

Eliberarea acestor certificate este menită să faciliteze libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19 în UE, fiind solicitat de alte tari UE, este folosit pentru eliminarea carantinei din zone roșii sau galbene pentru cei care îl dețin în toată UE.

Ordonanța a fost emisă în luna iunie  și prevede măsurile pe care le-au luat, deja, autoritățile pentru a face posibilă eliberarea acestui certificat. Pe baza acestui act, numeroși români și-au eliberat certificatele care le-au permis să călătorească în țări ale Uniunii Europene, iar ordonanța nu prevede niciun fel de obligații pentru anumite categorii de angajați.

Nu toată lumea a înțeles, însă, utilitatea acestui document; mai grav este că, printre cei care s-au opus adoptării ordonanței menționate se numără și medici, care, cel puțin teoretic, ar trebui să cunoască cel mai bine riscurile și urmările infectării cu coronavirus.

Ei bine, printre cei care s-au opus se numără și deputatul PSD de Giurgiu Cristina Elena Dinu, medic de profesie! Și nu numai că este medic, dar, înainte de a deveni deputat, Elena Dinu a condus (e adevărat, numită politic) două spitale – cel din Giurgiu și cel din Călărași, dar și Serviciul Judeţean de Ambulanţă Giurgiu.

Este cu atât mai grav votul dat de deputata giurgiuveană, care pare a fi total ruptă de realitate; cu doar o zi înainte, directorul Spitalului Giurgiu anunța că se caută soluții pentru a putea face față avalanșei de cazuri din județ, că secția de Neurologie se transformă în secție COVID, că se suplimentează numărul de paturi la secția de Boli Infecțioase – toate acestea, pentru a putea trata valul de infectați din județ.

În același timp, numărul giurgiuvenilor care pierd lupta cu coronavirusul crește de la o zi la alta; dacă în perioada iunie-septembrie, cinci pacienți internați în Spitalul Giurgiu decedau de COCVID, numai în primele patru zile ale lui octombrie, se înregistrau deja 15 cazuri, iar de atunci, zilnic, sunt anunțate încă cel puțin 1-2 decese.

Dar doamna deputat Dinu a uitat, probabil, că, ”la bază”, este medic și că a depus un jurământ, primând, acum, interesele de partid, pentru că altfel nu se poate explica opoziția sa la încercările de a opri răspândirea virusului în țară.

Poziția sa este un exemplu edificator al mesajelor contradictorii date de unii decidenți politici (și mai grav, când aceștia sunt și medici, ca deputatul giurgiuvean) care vin cu discursuri anti-europene, extremiste, incoerente, care nu susțin vaccinarea de fapt, ci doar mimează, toate acestea având ca rezultat scepticismul românilor în fața vaccinării.

Să sperăm că, până la ședința unei alte comisii importante în care este membru – cea de Sănătate, deputata Elena Dinu va reuși să perceapă realitatea cruntă pe care o trăim și va vota ca atare!

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER