24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

GSP GIURGIU: JOI ÎNCEPE A DOUA ETAPĂ DE DEZINSECȚIE AERIANĂ ÎN ORAȘ

Începând cu data de 11.08.2022, în intervalul orar 6.30-10.00, Giurgiu Servicii Publice va efectua activităţi de pulverizare aeriană (etapa a-II-a), pentru combaterea insectelor dăunătoare: ţânţari, căpuşe, muşte etc.

Pulverizarea se face pe o suprafaţă de 1.500 hectare din aria administrativ teritorială a municipiului Giurgiu (intravilan şi extravilan), după următorul program:

  • 11 august, între orele 06.30-10.00, se vor efectua patru zboruri de pulverizare substanţă biocid AMPLAT( substanţă activă CYPERMETHRIN 93%, TETRAMETRIN 92% şi PIPERONIL BUTOXIDE 90;
  • 12 august, între orele 06.30-10.00, se vor efectua trei zboruri de pulverizare substanţă biocid AMPLAT( substanţă activă CYPERMETHRIN 93%, TETRAMETRIN 92% şi PIPERONIL BUTOXIDE 90;
  • 13 august, între orele 06.30-10.00, se vor efectua două zboruri de pulverizare, un zbor pulverizare substanţă biocid AMPLAT (substanţă activă CYPERMETHRIN 93%, TETRAMETRIN 92% şi PIPERONIL BUTOXIDE 90 şi un zbor de pulverizare substanţă biocid VECTOBAC WG (larvicid biologic selectiv care acţionează prin ingestie pentru combaterea larvelor de ţânţari într-o varietate de habitate), substanţă activă BACILLUS THURINGIENSIS ISRAELENSIS 37.4%.

Pentru o mai bună eficiență, se va interveni și de la sol zilnic în perioada 9-13 august, prin  pulverizare cu sistem de împrăștiere soluție lichidă prevăzut cu tun de pulverizare, cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației, concentrația soluției folosite pentru această activitate fiind de 0,3%.

Cum s-a mai specificat, substanţele sunt omologate de către Ministerul Sănătăţii, acestea aplicându-se cu respectarea prevederilor legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER