9 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

IARNA ADEVĂRATĂ DE-ABIA ACUM ÎNCEPE. CE NE AȘTEAPTĂ ÎN ZILELE URMĂTOARE?

Temperaturile scăzute cuprind treptat toată țara. Precipitații semnificative vor afecta, începând din noaptea de joi spre vineri, zona de sud, est și sud-est a României. Zăpada va ajunge în unele zone chiar și de jumătate de metru. Se răcește puternic, astfel că temperaturile vor scădea până la minus 10 grade Celsius. Nici Capitala nu va scăpa de schimbarea radicală a vremii. Sunt prognozate ninsori și precipitații mixte. În Câmpia Bărăganului va fi viscol.

„Se conturează ca acest ciclon care va aborda țara noastră încă de noaptea de joi spre vineri și se va manifesta și pe parcursul zilei de vineri și sâmbătă, să determine în unele zone din țară ninsori abundente, ninsori posibil asociate și cu vânt în zona Curburii și nu putem exclude nici scenariul în care zona Moldovei să se afle sub incidența atât a masei de aer rece, cât și a precipitațiilor abundente sub formă de ninsoare care să ducă la formarea unui strat consistent de zăpadă.Există semnale în momentul de față că în unele zone din țară, mă refer mai ales la zona subcarpatică, zona Carpaților Meridionali, ceea ce este un lucru îmbucurător, stratul de zăpadă să fie unul mai consistent, chiar de jumătate de metru.

M-aș hazarda dacă aș spune că vor exista și alte zone unde stratul de zăpadă va fi consistent. Dacă traiectoria acestui ciclon este diferită sau se abate cu 100 de km față de ceea ce indică astăzi materialele probabile, în contextul neinițierii lui, poate să facă diferența între ploaie abundentă sau ninsoare semnificativă. Însă, ne putem aștepta, în contextul masei de aer rece prezentă deja peste țara noastră, chiar și în zona Capitalei la precipitații sub formă de ninsoare, precipitații mixte. Ulterior, este posibil ca acestea să mai treacă în formă lichidă, vom vedea cât de mult, și ca timp și ca cantitate, pentru ca apoi, la sfârșitul acestui episod să vorbim din nou despre ninsoare.

Episodul acesta va dura până sâmbătă. În momentul de față, acesta se conturează a fi intervalul critic.

Iarna poate să aibă astfel de pusee, de două, trei zile, care să ducă la probleme foarte mari, sau urmări specifice. Și în țările din zona mediteraneeană afectate de ninsori abundente în ultimele zile, anterior se înregistrau 20 de grade Celsius.

Faptul că într-o săptămână am avut consemnat cea mai caldă zi de ianuarie din istoria măsurătorilor meteorologice, nu înseamnă că peste o săptămână sau două nu poate veni iarna. După episodul acesta, minimele vor putea ajunge la -10 grade Celsius. Chiar joi dimineață vom înregistra -10 grade, înaintea episodului. Va fi și vânt.

Se creează condițiile clasice de formare a viscolului. Vom vedea dacă aceste intensificări ale vântului vor fi asociate cu ploaie sau cu ninsoare, astfel încât în zona Bărăganului, cea mai expusă la acest fenomen, să consemnăm primul viscol notabil din această iarnă 2022-2023”, a declarat Gabriela Băncilă, director Meteorologie Operaţională în cadrul ANM.

www.realitatea.net

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER