3 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

IARNA REVINE ÎN FORȚĂ: GER, NINSORI ȘI VISCOL LA SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ

Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat că, începând de vineri, vremea va intra într-un proces de răcire accentuată. În zona de nord a țării vom avea ninsori abundente, iar în restul țării vremea va fi extrem de rece, cu posibilitatea de a avea lapoviță și ninsoare.

„Miercuri și joi vorbim, în continuare, de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit, în special în zonele din partea de vest, în sudul și sud-estul țării și contăm pe valori termice, la nivelul maximelor, de la 1 grad până la 14 – 15 grade.

Însă de vineri vremea va intra într-un proces accentuat de răcire.

Vorbim și de precipitații care vor fi predominant sub formă de ninsoare, în special în jumătatea nordică a țării, în timp ce în sud vor mai rămâne de interes valorile de temperaturi mai ridicate până la 13 – 14 grade, la nivelul Capitalei urmând să se înregistreze, posibil, între 11 și 13 grade Celsius.

De sâmbătă, regimul termic va fi apropiat de cel caracteristic datei din calendar în cea mai mare parte a țării.

Vorbim de temperaturi maxime între -2 grade și șase grade. Iată, așadar, o scădere cu mai mult de cinci până la șapte grade față de ceea ce vom înregistra miercuri și joi.

Astfel, la sfârșit de săptămână, minimele vor fi preponderent negative, cu valori de până la -10 grade în depresiuni și de zero grade în zona litoralului”, a spus Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN.

www.stiripesurse.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER