Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu – I.T.P.F. Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, peste 2.700 de articole de îmbrăcăminte, care erau inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 21.07.2021, orele 08.00, polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat formalităţile de intrare în ţară asupra unui autocar, care efectua curse de transport persoane pe ruta Turcia – România.
În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transpirt, echipa de control a descoperit în cala autocarului, cantitatea de 2.718 articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.
În cadrul cercetărilor, un cetăţean turc, în vârstă de 68, pasager al autocarului, a declarat faptul că a primit o sumă de bani de la un şofer de camion, într-o parcare din Ruse, pentru a transporta bunurile în cauză în municipiul Bucureşti.
Articolele vestimentare, în valoare de aproximativ 215.550 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale în cauză.
În prezent, cetăţeanul turc este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Subcomisar de poliție
BUTOI IULIANA