26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

IMPLICAREA CJ ÎN CRIZA CORONAVIRUSULUI – ÎNTRE DECLARAȚII POMPOASE ȘI FAPTE CONCRETE…

În timp ce critică, pe toate canalele, modul în care Prefectura gestionează situația legată de coronavirus la Giurgiu și este lăudat că este singurul care ”face ceva” – asta însemnând, concret, închiderea teatrului, a muzeului și bibliotecii – președintele Marina Mina arată cât de mult îi pasă, de fapt, de românii cărora le plânge de milă prin presă…

La spitalul Giurgiu – instituție aflată în subordinea președintelui Mina – a fost amenajat un centru de carantină, unde ieri a ajuns un român venit din Italia – tot prin Grecia și Bulgaria.

Fiind singurul caz din respectiva locație, cel mai probabil nu a fost luat în calcul atunci când s-au trimis alimente pentru cei aflați în carantină, astfel că omul nu a primit mâncare.

Ei bine, pentru că – probabil – spitalul ar fi ”sărăcit” dacă îi asigura și acestui pacient o porție de mâncare până când ar fi sosit hrana de la Primărie, singura măsură ”fermă” luată de președintele Mina a fost să îl sune, indignat, pe primarul Barbu, ca să-l certe că nu a trimis mâncare pentru acest caz, demonstrând, astfel, concret, cât de mult ”se implică”…

Situația s-a rezolvat, iar pacientul va fi mutat alături de cei 21 de români în carantină la Hotel Sport, însă – uman vorbind – era chiar atât de greu să i se dea și acestuia o porție de mâncare de la spital până ar fi primit hrana de la Primărie?

Probabil că, însă nu putea fi ratată o nouă ocazie de răfuieli politice și acuzații…

 

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER