9 mai 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

IMPLICAREA DIRECTĂ A SENATORULUI TOMA PETCU A REZOLVAT PROBLEMA CONDUCERII COMUNEI VALEA DRAGULUI

După mai bine de trei luni în care nu a avut nici primar, nici viceprimar, comuna Valea Dragului a reintrat în normalitate, după ce senatorul Toma Petcu (candidatul PNL la șefia Consiliului Județean), s-a implicat în mod direct.

Joi, acesta explică situația, pe pagina sa oficială:

”Aseară, în urma semnalelor transmise de către Adrian Neagu- președinte PNL și candidat la funcția de primar al comunei Valea Dragului din partea Partidului Național Liberal, localitatea a reușit, după trei luni, să intre în normalitate.

Din păcate, după pierderea mandatului de primar de către Marin Mototolea și după ce primarul interimar și viceprimarul interimar și-au dat demisia în urmă cu aproximativ trei luni de zile, tot de atunci, comuna Valea Dragului nu a mai fost condusă de nimeni!

Două echipe de consilieri, echilibrate numeric, nu au reușit să găsească un consens în această perioadă.

Fiindu-mi semnalat acest fapt, am constatat că în această perioadă salariații din primărie nu au fost plătiți, neavând cine să vizeze aceste plăți. Astfel, adeverințele necesare pentru activități, fie că vorbim despre cele pentru programele “Tomata”, programele APIA, sau alte adeverințe necesare cetățenilor, n-au mai fost eliberate, nici tot ce înseamnă plata asistaților social, n-au mai fost semnate, și în acest fel, o comună a fost blocată în toată această perioadă.

Aflând toate aceste lucruri, am avut o serie de discuții cu cei doi lideri politici din localitate și am reușit să-i conving că pentru interesul localității, al oamenilor, trebuie să găsim cea mai bună variantă pentru a desemna pe cineva care să fie primar interimar în următoarele patru luni.

Sunt convins că, prin alegerea domnului consilier Mazilu, se va restabili normalitatea la Valea Dragului și îi îndemn pe ce doi lideri să păstreze climatul de sprijin și echilibru pentru primarul interimar desemnat, dar și pentru oamenii din primărie, astfel încât, în această perioadă, localitatea să nu mai sufere, cum s-a întâmplat în ultimele luni, din cauza faptului că nu poate fi condusă.

Îi mulțumesc lui Adrian Neagu pentru înțelegere și sper ca acest prim pas important să ducă și la viitoare colaborări!”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER