17 mai 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ÎNCĂ DOUĂ COMUNE DIN JUDEȚ VOR FI RACORDATE LA REȚEAUA DE GAZE NATURALE: BĂNEASA ȘI MIHAI BRAVU

Profitând de faptul că noua conductă a Transgaz – Tuzla-Podișor – trece pe teritoriul comunei sale, la mai puțin de 500 de metri de intravilanul localității, primarul comunei Băneasa, Viorel Rotaru a decis să folosească la maxim acest avantaj, spre binele locuitorilor comunei pe care o conduce.

Și pentru că șansele de reușită erau mai mari în contextul unei asocieri, edilul de la Băneasa s-a asociat cu ”vecinul” – comuna Mihai Bravu, reprezentată de primarul Ion Nițu – și au demarat toate demersurile necesare pentru ca cele două comune să fie racordate la rețeaua de alimentare cu gaze.

Iar demersurile lor au avut succes, Transgaz demarând, deja, lucrările pentru acest proiect, lucrări ce sunt executate și de locuitori ai celor două comune, care au beneficiat, astfel, de locurile de muncă oferite de acest proiect.

Cei doi primari implicați în proiectul de alimentare cu gaze – Viorel Rotaru şi Ion Niţu – sunt convinși că realizarea alimentării cu gaze va da un nou impuls dezvoltării comunelor pe care le conduc, asigurând, totodată, condiții civilizate pentru locuitorii din Mihai Bravu și Băneasa. Pe de altă parte, realizarea alimentării cu gaze va reprezenta un atu în atragerea potențialilor investitori în zonă.

Următoarea etapă este, pentru cei doi edili, centralizarea solicitărilor cetățenilor din Băneasa și Mihai Bravu – atât persoane fizice, cât și juridice – care își doresc racordarea la rețeaua de gaze naturale.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER