Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit într-un autocamion, peste 5.500 articole de încălțăminte, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.
În data de 10.12.2019, ora 07.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria, cetăţeanul bulgar A.A., în vârstă de 35 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse textile și încălțăminte din Grecia pentru România.
Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă, au fost descoperite mai multe cutii care conțineau cantitatea totală de 5.552 perechi de încălțăminte, inscripţionate cu însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, şoferul bulgar a declarat că este angajatul firmei de transport şi nu avea cunoștință despre faptul că produsele ar fi fost contrafăcute.
Bunurile, în valoare totală de 2.220.800 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu –
Comisar șef de poliție Cazacu Dănuț