21 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ÎNCĂ O MAȘINĂ CONFISCATĂ ÎN VAMĂ; DE DATA ACEASTA, UN AUTOTURISM CĂUTAT ÎN BELGIA

Polițiștii de frontieră români și bulgari din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism în valoare de aproximativ 70.000 lei, aflat în atenția autorităților din Belgia. 

La data de 29.07.2024, în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse s-a prezentat la control, un cetățean român, în vârstă de 33 ani, aflat la volanul unui autoturism, cu număr de înmatriculare specific României.

Cu ocazia efectuării verificărilor, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a constatat faptul că autoturismul figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de către autoritățile din Belgia.

 Autoturismul, estimat la o valoare de aproximativ 70.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de  tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu                                              

Inspector de poliție  Raluca Petronela Stan

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER