24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ÎNCĂ O ”TRANȘĂ” DE DEȘEURI OPRITĂ SĂ INTRE ÎN ȚARĂ LA VAMA GIURGIU

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu Comisariatul Judeţean Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, nereguli privind transferul a peste 20 de tone de deşeuri din plastic.

 În data de  25.09.2023, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un cetățean bulgar, în vârstă de 66 de ani, la volanul unui autocamion.

Şoferul transporta deşeuri din plastic, încărcate din Grecia şi erau destinate unei societăţi din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 21.120 kilograme deșeuri din plastic.

Procedând la verificarea documentelor de însoțire a mărfii s-a constatat faptul că transportul nu îndeplinea condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României.

 

Purtător de Cuvânt IPTF Giurgiu

Inspector de poliție

Raluca-Petronela STAN

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER