La data de 25 decembrie a.c., ora 18.50, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.3 Bolintin-Vale au fost sesizați prin apel 112, de către o tânără, din comuna Florești Stoenești, cu privire la faptul că între părinții săi are loc un conflict.
În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că o femeie, de 40 de ani, are un ordin de protecție emis împotriva soțului său (un bărbat, de 44 de ani), pentru 3 luni, prin care acestuia i s-a impus să păstreze, față de soția sa, o distanță de 2 metri în interiorul locuinței și 5 metri în afara acesteia, cât și interzicerea oricărui contact.
Din verificările efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că bărbatul în cauză ar fi adresat injurii și expresii jignitoare soției sale, apropiindu-se de aceasta, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.
Vineri 26 decembrie, unitatea de parchet a dispus, față de acesta, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
IPJ GIURGIU