25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

INCENDIU ÎNTR-UN BLOC LA ISTRU. UN BĂRBAT – SALVAT DE POMPIERI DE PE ACOPERIȘUL BLOCULUI (VIDEO)

Miercuri seara, pompierii erau solicitați să intervină pentru stingerea uni incendiu izbucnit într-o garsonieră din cartierul Istru.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SAJ.

Pompierii au folosit autospeciala pentru intervenții la înălțime pentru a salva un bărbat, în vârstă de 53 ani, care urcase pe bloc încercând să deschidă trapa de acces către acoperiș și nu a mai putut coborî din cauza fumului dens.

O femeie, în vârstă de 55 de ani, care locuia tot la etajul al patrulea, a reușit să coboare, însă a fost intoxicată cu fum. Aceasta a primit îngrijiri medicale, la fața locului, din partea echipajului SAJ.

Alte nouă persoane din bloc s-au autoevacuat.

Proprietarii garsonierei nu se aflau la domiciliu în momentul în care a izbucnit incendiul. Din nefericire, cele două pisici pe care aceștia le aveau au fost surprinse de flăcări și nu au mai putut fi salvate.

Garsoniera a fost afectată în proporție de aproximativ 80%. Au ars mobilier, materiale textile, documente de identitate și electrocasnice. De asemenea, s-au deteriorat tavanele de la locuința vecinilor de la etajul al treilea.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul – anunță pompierii de la ISU Giurgiu.

foto și video – ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER