26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ÎNCEP INCENDIILE DE VEGETAȚIE. PESTE 50 DE HECTARE DE TEREN AU ARS, ÎN NUMAI CÂTEVA ORE, ÎN JUDEȚ

Peste 50 de ha de vegetație uscată, lăstăriș și resturi menajere au ars, în ultimele ore, în județul Giurgiu. Izvoru (50 ha), Ghimpați (două ha), Adunații Copăceni (un ha) șiLetcaNouă (un ha) sunt localitățile în care a fost necesară intervenția pompierilor din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Gărzilor de Intervenție Mihăilești și Roata de Jos pentru stingerea acestor incendii.

Suprafața cea mai mare a ars în localitatea Izvoru – 50 de hectare de vegetație uscată și lăstăriș. Incendiul a fost stins după aproximativ două ore, timp în care au acționat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un autocamion de intervenție.

Cauza probabilă a incendiilor a fost focul deschis.

De la începutul anului, pentru nerespectarea regulilor şi a măsurilor de apărare împotriva incendiilor în urma folosirii focului deschis pentru arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 lei. În anul 2019, pentru fapte similare au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.500 lei.

Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER