9 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

INCIDENTELE DE LA CLEJANI ERAU INEVITABILE. POLIȚIA NU POATE ȚINE SITUAȚIA SUB CONTROL

Comuna Clejani este, deja, celebră pentru numeroasele scandaluri dintre clanurile și familiile de romi. De o bună bucată de vreme, însă, situația părea a se fi liniștit, șeful de post reușind să țină lucrurile sub control.

Numai că polițistul a intrat în vizorul mai-marilor IPJ, care au considerat necesar să îl schimbe cu un controversat personaj din cadrul Poliției Giurgiu: șeful de post de la Ogrezeni, celebru pentru faptul că este tatăl unui băiat acuzat de viol.

Schimbarea conducerii Poliției Clejani s-a dovedit, iată, extrem de neinspirată, pentru că este clar că actualul șef de post este complet depășit de situația din comună.

De altfel, încă de când a aflat de planurile șefilor de la Giurgiu, primarul Florin Nidelea a tras numeroase semnale de alarmă, atenționând atât conducerea IJP, cât și Prefectura că schimbarea șefului de post va duce la escaladarea violențelor în comună. Și, iată, din păcate, edilul a avut dreptate, în condițiile în care în urma incidentelor de luni dimineață doi oameni au fost răniți.

Poate că ar fi bine ca șefii IJP s-o lase ”mai moale” cu mesele de protocol, cu tot felul de festivități, care mai de care mai pompoase sau cu numeroasele ”excursii de culturalizare” la teatru și să se ocupe mai mult de oameni, de cetățeni, pentru că, până la urmă, asta le este menirea, pentru asta sunt plătiți, nu pentru numeroase apariții și poze frumoase prin presă, în tot felul de ipostaze care n-au nicio legătură cu munca de polițist.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER