26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN GIURGIU – DREPT LA REPLICĂ

Având în vedere aspectele apărute în spațiul public, ca urmare a articolului publicat sub titlul „Primar liberal amenințat că va fi omorât cu o coasă, sub privirile binevoitoare ale Poliției” în publicația on-line Giurgiu News, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu este abilitat să comunice următoarele aspecte:

La data de 1 mai a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii aflați în dispozitivul de ordine și siguranță publică aflat în proximitatea unui lăcaș de cult din localitatea Vedea, județul Giurgiu, au interceptat un bărbat de 61 de ani, din localitate, aflat în stare de ebrietate, care oprise atelajul hipo pe Drumul Național 5C, în apropierea enoriașilor aflați în zona bisericii.

Polițiștii au solicitat bărbatului să scoată atelajul din zonă întrucât putea prezenta un pericol atât pentru persoanele aflate la slujba religioasă cât și pentru autovehiculele aflate în parcare.

În timpul intervenției polițiștilor, în zonă s-a prezentat și reprezentantul unității administrativ teritoriale iar la vedere acestuia bărbatul de 61 de ani a început să-i adreseze injurii.

În sprijinul reprezentantului autorității publice locale au intervenit și alte persoane prezente, printre care și doi frați in vârstă de 33 respectiv 35 ani, fapt ce l-a determinat să se deplaseze  la atelajul hipo de unde a luat o coasă, cu care s-a îndreptat către cei doi frați, aflați în apropierea grupului reprezentantului UAT, aducându-le amenințări.

Polițiștii aflați la fața locului au intervenit și au procedat la deposedarea bărbatului de coasa pe care o avea asupra sa, iar ulterior cei doi frați au exercitat acte de violență asupra căruțașului, fără a-i produce leziuni.

Pentru prevenirea escaladării conflictului și luarea măsurilor legale, având în vedere numărul mare de persoane prezente la fața locului, polițiștii prezenți la fața locului au solicitat sprijin patrulelor aflate în dispozitiv cât și grupei de intervenție din cadrul I.J.J. Giurgiu, cu ajutorul cărora s-a reușit identificarea persoanelor implicate în eveniment, acestea fiind conduse la sediul unității de poliție pentru luarea de măsuri legale.

Astfel, conducătorul atelajului hipo precum și de alte două persoane au fost sancționate contravențional cu amendă de 500 lei fiecare, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 Rep. Totodată, conducătorului atelajului i-a fost aplicată și sancțiunea prevăzută de dispozițiile OUG nr. 195/2002 respectiv amendă în cuantum de 1.305 lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia sunt efectuate cercetări față de cele două persoane care l-au agresat pe conducătorul atelajului hipo  sub aspectul comiterii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, totodată polițiștii s-au sesizat din oficiu și sub aspectul comiterii infracțiunii  de tulburarea ordinii și liniștii publice comisă de bărbatul de 61 de ani.

Până în prezent, împotriva conducătorului atelajului, reprezentantul autorității locale sau alte persoane din grupul în care acesta se afla, nu au formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet urmând ca la finalizarea acestora să fie formulate propuneri legale.

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER