18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

INTERVENȚIE ”DE SUFLET” A POMPIERILOR DE LA DESCARCERARE

Începem cu finalul fericit al unei misiuni de salvare și cu o fotografie în care vedem atașamentul dintre mamă și puiul său. Cu siguranța pe care acesta o simte alături de cea care l-a adus pe lume și cu liniștea că a scăpat dintr-o situație care i-a pus viața în pericol.

Cârlanul, așa cum îl strigă toți, are doar patru luni. Îi place să pască în zona Gării CFR Sud, iar marți după-amiază a avut ghinionul să cadă într-o platformă de cântărire a vagoanelor, dezafectată, montată subteran.

Aflat la aproape trei metri adâncime, mânzul era foarte speriat și agitat. Stăpânul și-a dat seama că singur nu îl poate salva, așa că a cerut ajutorul pompierilor.

Ei au folosit accesoriile de descarcerare pentru a putea ajunge în locul în care acesta se afla.

După ce pompierii s-au asigurat că zona nu este periculoasă, stăpânul a coborât și l-a liniștit, astfel încât acesta să poată fi ridicat.

În aproximativ 20 de minute mânzul a fost salvat, sub privirea blândă a mamei sale care simțea că acesta este în siguranță.

ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER