Începe o nouă etapă de înscriere pentru programul „Salvator din pasiune”.
30 septembrie este data limită!
Cei interesați trebuie să se prezinte la sediul ISU Giurgiu, din str. Dorobanți, nr.19 cu următoarele documente:
cerere de înscriere, care se completează la sediul instituției;
certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
copie a actului de identitate;
aviz psihologic;
act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;
adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă”;
acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:
• vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
• apt din punct de vedere medical;
• să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni, cu intenție;
• să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.
Vă așteptăm:
luni-joi, între orele 08:00-15:00
vineri, între orele 08:00-12:00
ISU GIURGIU