Un incendiu de proporții a izbucnit, ieri după-amiază, între localitățile Bălănoaia și Oncești. Focul a cuprins zeci de hectare de vegetație uscată, deșeuri menajere și lăstăriș. Mai multe focare s-au dezvoltat pe suprafața afectată, iar în unele zone flăcările au atins 2-3 metri înălțime.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu patru autospeciale de stingere. Prin grija primăriilor din Frătești și Stănești, fermierii din zonă au sprijinit intervenția, punând la dispoziție alte două cisterne și un buldoexcavator.
Misiunea a fost dificilă și solicitantă și s-a încheiat după aproximativ opt ore.
Au ars aproximativ 15 hectare de miriște de grâu, deșeuri menajere, vegetația de pe terasamentul căii ferate, pe o lungime de circa trei km și aproape opt hectare de pășune.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a unei surse de aprindere. Cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări.
Pompierii reamintesc cetățenilor că arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor menajere este interzisă. De asemenea, folosirea focului în spații deschise se face doar cu respectarea strictă a normelor de prevenire a incendiilor. O singură scânteie poate distruge terenuri agricole, pășuni, păduri sau infrastructura feroviară și poate pune în pericol vieți omenești.
ISU GIURGIU