În urma averselor torenţiale ce au căzut ieri, în judeţul Giurgiu, a fost necesară intervenţia pompierilor pentru evacuarea apei din nouă gospodării, astfel:
– în localitatea Bolintin Vale s-a acţionat pe străzile Palanca şi Sabarului, acolo unde au fost inundate cinci curţi şi o locuinţă;
– în localitatea Popeşti s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o curte;
– în localitatea Poşta s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o motopompă pentru evacuarea apei din două curţi. De asemenea, un buldoexcavator al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Buturugeni a acţionat pentru decolmatarea şanţurilor;
– în localitatea Bulbucata s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie. Inundaţiile au afectat curtea, trei camere ale locuinţei, bucătăria şi camera tehnică. La faţa locului s-a deplasat şi un buldoexcavator al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună.
Pentru limitarea efectelor fenomentelor meteorologice periculoase au acţionat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Gărzii de Intervenţie Mihăileşti.
De asemenea, în municipiul Giurgiu s-a intervenit pentru degajarea unui copac, în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă. Acesta era căzut peste una dintre clădiri, iar personalul a solicitat intervenţia echipajelor ISU.
Pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi au tăiat copacul.
***
Reamintim faptul că judeţul Giurgiu se află sub atenţionare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică până astăzi, la ora 23:00. Conform meteorologilor, se vor înregistra averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 – 50 l/mp.
Deoarece în perioada manifestării fenomenelor meteorologice există riscul producerii unor inundaţii locale, cetăţenii trebuie să respecte următoarele recomandări:
– curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
– nu aruncaţi gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în şanţurile / canalele de colectare a apei;
– fiţi prudenţi atunci când vă aflaţi pe stradă şi evitaţi deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi;
– nu treceţi prin dreptul clădirilor aflate în construcţie sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt şi nu vă adăpostiţi aproape de construcţii improvizate;
– parcaţi autoturismele la distanţă sigură faţă de copaci sau stâlpi de electricitate;
– îndepărtaţi copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
– nu atingeţi firele căzute la pământ;
– în timpul furtunii întrerupeţi activităţile în aer liber şi adăpostiţi-vă în locuinţe sau în spaţii care să vă asigure protecţia, închideţi uşile şi ferestrele;
– urmăriţi evoluţia fenomenelor meteo din zona în care vă aflaţi şi avertizările autorităţilor.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi AppStore.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice ISU Giurgiu