Este doar una din constatările făcute luni de președintele ANPC, Horia Constantinescu, care, împreună cu comisari din cadrul instituției pe care o coordonează a efectuat un control inopinat în mai multe locații din Giurgiu.
O parte din rezultatele controalelor au fost postate pe pagina personală a lui Horia Constantinescu, unde face referire la neregulile găsite la două dintre locațiile verificate.
”Bună dimineața
Ieri am ajuns la Giurgiu. Sub egida Caravana Consumatorilor, în urma multelor mesaje primite de la dumneavoastră am decis să facem o vizită atât pentru a evalua activitatea colegilor noștri de acolo cat și pentru acțiuni ce au vizat informațiile pe care ni le-ați transmis.
DRAMĂ! Magazinul Pepco din Giurgiu nu a făcut curat acolo de la deschidere! Colegii mei l-au sancționat și propune suspendarea activității până cel puțin la remedierea tuturor celor găsite.
Am aflat și că nu întotdeauna Perla înseamnă ceva prețios. Restaurantul cu același nume păstra spre vânzare câteva sute de kilograme de icre și pește în congelatoare fără a se știi de când sunt acolo și vândute consumatorilor ca produse proaspete.
Cel mai interesant este că avem o colegă acolo cu o vechime de peste 27 de ani în serviciu ce nu a ajuns la această locație în toată cariera sa.
Pare-se că vorbim de un restaurant “protejat”! Acum este închis!
Au de făcut curățenie și unii și ceilalți!
Așteptăm în continuare mesajele dumneavoastră și până atunci să aveți o zi minunată!”
Video: https://www.facebook.com/paulanghel.ro/videos/622989772496190