27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

JUSTIŢIA – LOVITURĂ PENTRU „CEL MAI CELEBRU BLOGGER” DIN ORAŞ

Libertatea presei este, de multe ori, interpretată greşit de unii care se cred mai presus de reguli şi legi. Chiar dacă se autointitulează „bloggeri” şi nu jurnalişti, asta nu îi scuteşte de rigorile legii. Iar la Giurgiu există un caz binecunoscut, cel al aşa-numitului blog Giurgiu acid, un blog în care, sub protecţia „bloggeritului” se spune şi se scrie orice, indiferent de faptul că se încalcă grav multe limite… atât ale bunului simţ, cât şi legale.

Şi asta o face un om care nu a reuşit să realizeze nimic în viaţă, vărsându-şi, acum, frustrările on-line.

Ei bine, după ce a „aruncat cu lături” în stânga şi-n dreapta, după ce a acuzat de-a valma pe oricine i-a stat împotrivă, după ce a aruncat „pe piaţă” tot felul de „informaţii-bombă”, „celebrul” blogger s-a „împiedicat”… de-o decizie a judecătorilor.

Neimpresionaţi, se pare, de titlul pe care şi l-a arogat aşa-zisul blogger, judecătorii au decis că „lăturile” arucate de acesta în spaţiul virtual se plătesc… şi se plătesc scump!

Mai exact, 25.000 de lei, plus cheltuieli de judecată. Atât trebuie să scoată din buzunar Ciprian Danciu, după ce preşedintele CJ, Marian Mina l-a dat în judecată şi a câştigat.

Povestea e mai veche: Danciu a publicat, pe blogul său, o transcriere a unei discuţii cu Marian Mina, o discuţie înregistrată fără ştirea şi acceptul lui Mina. Mai mult, după publicarea unui prim „episod”, Danciu atenţiona că vor urma şi altele, chiar mai „fierbinţi”, dar n-au mai urmat…

A urmat, însă, procesul intentat de Marian Mina şi decizia judecătorilor, care i-au dat câştig de cauză.

Pe lângă banii pe care trebuie să îi plătească acum preşedintelui Mina, Danciu mai are de îndeplinit şi alte obligaţii, impuse de justiţie: trebuie să publice integral decizia instanţei şi nu mai are voie să scrie vreun cuvânt la adresa lui Marian Mina în blogul său.

Până la urmă, Justiţia şi-a făcut datoria, demonstrând că spaţiul vitrual nu este chiar „un sat fără câini”, în care oricine poate scrie orice, poate lansa orice acuzaţii, fără a suferi vreo repercusiune…

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER