24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

LA 64 DE ANI, A AJUNS DUPĂ GRATII, DUPĂ UN SCANDAL ÎN FAMILIE

La data de 6 iunie a.c., ora 13.45, Poliția orașului Bolintin-Vale a fost sesizată prin apel 112, de către o femeie, din localitatea Malu Spart, județul Giurgiu, cu privire la faptul că socrul său face scandal și ar fi aruncat benzină peste un autoturism, cu intenția de a-l incendia.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări a reieșit faptul că socrul apelantei, un bărbat de 64 de ani, ar fi încercat să incendieze autoturismul din curte, iar în momentul în care ar fi fost surprins de către fiul său, acesta l-ar fi lovit cu pumnul, în zona feței.

Polițiștii au descoperit, în fața autoturismului, o sticlă din plastic transparent, al cărei conținut avea miros specific de produse petroliere tip benzină și o cutie de chibrituri, care au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie și tentativă la infracțiunea de distrugere.

La data de 7 iunie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, bărbatul în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, acesta să fie prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.

IPJ GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER