26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

LA 87 DE ANI, S-A ARUNCAT PE GEAMUL SPITALULUI, DE LA ETAJUL TREI!

Un bărbat în vârstă de 87 de ani internat la Secţia boli interne a Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu s-a aruncat marţi de la o fereastră;  după ce medicii au încercat să îl resusciteze, au declarat decesul acestuia, poliţiştii efectuând cercetări pentru moarte suspectă.

„Un bărbat în vârstă de 87 de ani care era internat de câteva zile la Secţia de interne, situată la etajul al treilea al Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, s-a folosit de un scaun şi a urcat pe acesta, a forţat un geam oscilobatant şi s-a aruncat în gol”, a declarat pentru AGERPRES managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, Dragoş Chivu.

Echipajele medicale au efectuat câteva zeci de minute manevrele de resuscitare, dar leziunile au fost incompatibile cu viaţa şi a fost declarat decesul bărbatului.

„Bărbatul, în vârstă de 87 de ani, era din municipiul Giurgiu, era internat din data de 11 iunie, dar nu avea boli psihice şi nici nu a dat semne de depresie”, a declarat pentru AGERPRES purtătoarea de cuvânt a IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu.

În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru moarte suspectă.

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER