25 februarie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

LA DOAR 50 DE ANI, UNUL DIN CEI MAI APRECIAȚI MEDICI GIURGIUVENI SE ZBATE ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

Vestea tristă vine joi de la colegii din Spitalul Județean, care anunță:

”Din păcate, venim cu o veste tristă.

Doctorul Bogdan Vîlsan a suferit noaptea trecută un accident vascular cerebral. A ieşit din tură, de la Spitalul Județean, aseară, la ora 19.00. A mers acasă, iar la miezul nopții i s-a făcut rău. S-a întors ca pacient la noi în spital, iar după ce a fost evaluat medical şi stabilizat, colegii au decis să-l trimită la Spitalul de Urgență Floreasca, din Bucureşti.

Domnul doctor Vîlsan are doar 50 de ani… Este angajat al Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, din anul 2012, la Unitatea de Primiri Urgențe. Unii dintre dumneavoastră i-ați fost pacienți, de-a lungul timpului.

Meseria de doctor, nu este deloc uşoară! Implică multe responsabilități, necesită mult timp şi cere multe cunoştinte. De multe ori, deciziile importante pe care le luăm, uneori în fracțiuni de secundă, zecile de pacienți pe care îi vedem în decursul zilelor când suntem de gardă, oboseala acumulată şi stresul, ne fac la rândul nostru, vulnerabili.

De multe ori, muncim în plus pentru că știm că sunt oameni bolnavi care au nevoie de noi. De multe ori, când suntem de tură, suntem speriați. Speriați, pentru că atâția oameni au nevoie de ajutorul nostru şi noi trebuie să fim acolo pentru toți, să le oferim tot suportul şi să nu-i dezamăgim.

Câteodată suntem blamați, certați, uneori chiar şi agresați verbal de pacienți sau aparținători, pentru modul în care acționăm. Ştim că este loc şi de mai bine şi încercăm în fiecare zi, ca prin cunoştințele noastre, să ajutăm cât mai mulți pacienți care vin la noi, cu diferite afecțiuni.

Domnul doctor Vîlsan are acum nevoie de noi toți: cadre medicale şi pacienți! Are nevoie de rugăciunile şi gândurile noastre pozitive, pentru a trece cu bine peste această încercare…”

Toate rugăciunile și gândurile noastre bune se îndreaptă acum spre apreciatul medic!

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER