Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean turc care a încercat să intre ilegal în România, folosindu-se de o carte de identitate bulgareasca falsă.
În data de 21.11.2020, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, călătorind ca pasager într-un microbuz, un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate emisă de autoritățile bulgare.
În urma controlului efectuat, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a constatat faptul că documentul nu îndeplinește condițiile de fond și formă ale unuia autentic, fiind fals total.
În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este un cetățean turc în vârstă de 51 de ani, care a încercat să intre ilegal în România folosindu-se de un document fals.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, aceasta a fost preluată de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu