3 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

LA FINAL DE VACANȚĂ, CONSILIUL JUDEȚEAN A PREMIAT CEI MAI BUNI DASCĂLI AI JUDEȚULUI

Consiliul Județean Giurgiu a organizat cu succes, vineri, 6 septembrie 2024, Gala Excelenței în Educație, un eveniment deosebit dedicat recunoașterii performanțelor remarcabile ale cadrelor didactice din județul Giurgiu.

Festivitatea a avut loc la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, adunând laolaltă aproximativ 225 de profesori premiați pentru contribuțiile lor excepționale la creșterea calității educației din județ.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența senatorului Toma Petcu, care a transmis un mesaj de apreciere pentru cadrele didactice prezente: „Profesorii reprezintă temelia societății noastre. Fără devotamentul și profesionalismul lor, progresul generațiilor viitoare ar fi imposibil. Le mulțumesc pentru tot ce fac în fiecare zi pentru copiii noștri.”

Cadrele didactice au fost onorate pentru inovarea procesului de predare, implicarea în diverse proiecte educaționale și rezultatele excepționale obținute de elevii lor. Evenimentul a reprezentat un prilej de sărbătoare și recunoștință pentru acești profesioniști care contribuie la formarea viitoarelor generații.

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a declarat în cadrul galei: „Această ediție a Galei Excelenței în Educație este un omagiu adus tuturor profesorilor dedicați din județul nostru. Recunoașterea muncii lor este esențială pentru progresul societății și pentru viitorul tinerilor noștri.”

facebook.com- Consiliul Județean Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER