25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

LEGEA NU ESTE PENTRU TOȚI LA FEL, DOMNULE MINA?

În urmă cu câteva zile, PSD-iștii giurgiuveni s-au reunit într-o ședință ”de lucru”, la Teatrul ”Tudor Vianu”. Până aici, nimic deosebit…

Problema este însă că organizatorii – adică cei din conducerea PSD Giurgiu, tandemul naș-fin Bădălău-Mina – au demonstrat – o dată În plus, că nu dau doi bani pe lege. Cum au făcut asta?

Prin felul în care au organizat acea întâlnire.

În plină pandemie, în total dispreț al legii, cei doi au adunat în sala mare a Teatrului giurgiuvean mult mai mulți oameni decât aveai voie, legal, pentru o astfel de întâlnire în spațiu închis.

Apoi, din fotografii, se vede clar că nici nu poate fi vorba despre respectarea celorlalte prevederi legale din această perioadă – adică respectarea distanțării fizice și purtarea măștii, fiind vorba despre o acțiune desfășurată în spațiu închis.

Și toate astea se întâmplă exact când domnul președinte Mina a fost stabilit, oficial, drept contact direct al unui pacient confirmat cu Covid, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie în carantină sau, cel puțin, în izolare. Însă domnul Mina nu a ținut cont, se pare, de acest mic ”detaliu”, participând activ la acea întâlnire, unde, prin simpla sa prezență, a pus în pericol pe toți cei din sală.

Oare Poliția Giurgiu știe despre această acțiune și modul în care s-a desfășurat? Și dacă da, ce măsuri a luat?

Cina a închiriat sala Teatrului și cine și-a asumat răsăunderea pentru respectarea prevederile legale?

Sperăm că vom afla un răspuns oficial la aceste întrebări…

Până atunci, însă, iată o serie de fotografii realizate la respectiva întâlnire, care nu mai au nevoie de niciun comentariu…

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER