Hotelierii s-au pregătit şi şi-au actualizat tarifele pentru „Litoralul pentru toţi”. În 2024, programul se desfăşoară în perioada 31 mai – 20 iunie.
În acest interval, prețurile pentru o noapte de cazare în stațiunile de la Marea Neagră vor fi cu până la 70% mai mici decât cele din vârful sezonului estival, datorită participării hotelurilor de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile românești de pe litoral în acest program.
35 lei pentru o noapte de cazare
Aşadar, până pe data de 20 iunie, românii pot petrece un sejur la mare la prețuri începând de la 35 de lei pe noapte de persoană, cazare fără mic dejun, la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord.
În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 100 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte stațiuni din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele.
Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 200 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Jupiter.
„Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie și relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc.
Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt mult mai avantajoase.
Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare. Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc și, în același timp, să aducem satisfacție și zâmbete pe fețele turiștilor noștri”, a declarat Dragoș Răducan, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
www.national.ro