Purtarea măştii devine obligatorie în toate spaţiile publice deschise, în localităţile în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este peste 6 la mia de locuitori.
Un ordin comun, semnat de miniştrii Sănătăţii şi al Afacerilor Interne, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, reglementează purtarea măștii în spațiile publice. Informația a fost transmisă presei printr-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
Conform comunicatului, Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății și Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne au semnat actul normativ pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020. Acesta stabilește instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor. Este vorba despre măsuri pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.
Într-o localitate unde rata incidenței este de peste 6 la o mie de locuitori, o persoană care circulă singură sau cu persoane cu care locuiește împreună, într-un spațiu deschis unde nu este aglomerat ( activitate sportivă, activitate în parc, pe stradă, merge cu bicicleta etc.) nu trebuie să poarte mască.
Atunci când interacționează cu altcineva decât cu persoane cu care locuiește împreună, nu se mai consideră activitate în mod individual și trebuie să poarte mască.
Menționăm că rămâne, în continuare, în vigoare obligativitatea purtării măștii de protecție în locurile aglomerate indiferent de rata incidenței în localitate: ex: târguri, balciuri, talciocuri, piețe, stații pentru transport în comun etc.