Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au dezvoltat și implementat noi facilități ale serviciului Spațiul Privat Virtual: se acordă titularului contului SPV posibilitatea de a plăti, în numele oricărei alte persoane fizice, impozite sau contribuții evidențiate în Declarația unică.
În noul meniu disponibil în serviciul SPV, pentru accesarea acestei facilități, se selectează opțiunea Plată obligații fiscale PF și apoi În numele altei persoane, se optează pentru plata obligațiilor fiscale declarate prin declarația unică (impozit pe venit, contribuții de asigurări sociale de sănătate/ contribuții de asigurări sociale). Apoi se completează codul numeric personal/ numărul de identificare fiscală al persoanei pentru care se face plata, precum și suma care se dorește a fi achitată, după care plata poate fi efectuată.
Această facilitate este disponibilă numai în serviciul SPV, momentan nefiind posibilă o astfel de plată prin intermediul site-ului ghiseul.ro.
Totodată, tot prin contul SPV, contribuabilii persoane fizice pot genera două noi rapoarte:
- Istoric declarații = Declarații depuse de persoană fizică în formă electronică (până acum era disponibil acest istoric doar pentru persoane juridice)
2. C168 = Duplicat Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune
În perioada urmatoare, MFP și ANAF au în vedere implementarea plății prin SPV și interconectarea cu ghiseul.ro, a unor categorii de obligații fiscale pentru persoanele juridice.
Reamintim că interconectarea dintre serviciul SPV și ghișeul.ro a fost implementată în luna iunie a.c., contribuabilii persoane fizice având posibilitatea de a achita direct cu cardul bancar, în nume propriu, peste 30 impozite și contribuții, prevăzute în anexa O.M.F.P. 1376/2016. Cele mai frecvente plăți au vizat impozitul pe venit, contribuții, accize colectate și plata unor penalități.
Lista creanțe fiscale care pot fi plătite prin SPV de către persoanele fizice
21 august 2020 |
Penalitati de nedeclarare |
Impozit pe veniturile din activitati independente |
Impozit pe veniturile din salarii si asimilate salariilor |
Impozit pe veniturile din cedarea folosintei bunurilor |
Impozit pe veniturile din investitii sub forma de dividende din strainatate |
Impozit pe veniturile din investitii sub forma de dobanzi din strainatate |
Impozit pe veniturile din pensii din strainatate |
Impozit pe veniturile din premii |
Impozit pe veniturile din investitii sub forma castigurilor din transferul titlurilor de valoare si orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate |
Impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala |
Impozit pe veniturile din activitati agricole, silvicultura si piscicultura |
Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal |
Regularizari |
Accize incasate din vanzarea de alcool etilic |
Accize incasate din vanzarea de tigarete |
Contributia individuala de asigurari sociale retinuta de la asigurati |
Contributia de asigurari sociale datorata de angajator |
Contributia de asigurari sociale datorata de intreprinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale, membrii intreprinderii familiale, persoanele cu statut de persoana fizica autorizata sa desfasoare activitati economice |
Contributia de asigurari sociale datorata de persoanele care realizeaza venituri din activitati independente si din activitati economice |
Contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator |
Contributia de asigurari sociale de sanatate retinuta de angajator de la asiguratii angajati (salariati) |
Contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de angajator |
Contributia pentru concedii si indemnizatii de la persoanele fizice care au calitatea de angajator |
Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele care realizeaza venituri din: activitati independente, activitati economice si din drepturi de proprietate intelectuala |
Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele fizice care nu realizeaza venituri, prevazute la art. 180 din Codul fiscal |
Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele care realizeaza venituri din: cedarea folosintei bunurilor, investitii, premii si castiguri din jocuri |
Regularizari |
Contributia individuala de asigurari pentru somaj retinuta de la asigurati |
Contributia de asigurari pentru somaj datorata de angajator |
Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate |
Amenzi judiciare |
Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de Directia Generala Antifrauda Fiscala |
Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate |
Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate |
Contributii de asigurari sociale aferente declaratiei unice |
Contributii de asigurari sociale de sanatate aferente declaratiei unice |
Impozit pe venit aferent declaratiei unice |
Penalitati datorate in cazul esalonarii la plata |
Spațiul Privat Virtual (SPV) este un serviciu destinat atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică. SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale, plata obligațiilor fiscale pentru persoanele fizice, primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale. Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu.
Accesarea serviciului „Spaţiul privat virtual” se realizează din pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro, secţiunea ‘’Servicii Online – Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice Spaţiul Privat Virtual’’.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu