Veteranul de război Radu Theodoru în vârstă de 101 ani este generalul maior în retragere cercetat de DIICOT pentru trădare. Este acuzat că a avut legături cu Rusia. Procurorii au reținut șase persoane care făceau parte din „Comandamentul Vlad Țepeș”. Aceștia ar fi plănuit o lovitură de stat în România. Printre altele își doreau să schimbe și numele țării. Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă a inculpaților Dinu Adrian-Robertin și Semeniuc Marius pe o durată de 30 de zile. În cazul celorlalți patru s-a stabilit lăsarea sub control judiciar.
Comandamentul „Vlad Țepeș” a fost înființat în 2021 de către Adrian Robertin Dinu. Cei care făceau parte din organizație au decis să folosească imaginea generalului în rezervă Radu Theodoru. Potrivit site-ului oficial, acesta era numit „mareșalul românismului” și era la conducerea Statului Major al organizației.
DIICOT a anunțat că acțiunile grupului au început în 2023, atunci ” s-au constituit într-un grup infracțional în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării”.
Cum era organizat Comandamentul „Vlad Țepeș”
Organizația avea o structură militară, cu persoane în conducere și altele care executau ordinele. Existau două paliere, unul militar și altul civil. Conform informațiilor de pe site-ul oficial al grupării, rolul decizional îl avea „Sfatul Înțelepților”, un grup civil format din 14 persoane.
Cei care făceau parte din structura civilă aveau ca sarcină înființarea unor comitete locale ale moșilor formate din 1300 de persoane, „fiecare bătrân transmite la 10 moși informații și la rândul lui primește informații de la cei 10 moși din teritoriu”.
Scopul era schimbarea numelui țării din România în Geția, desființarea partidelor, și introducerea unui sistem numit VERITOCRAT (acesta se baza pe Legea lui UNU, adevărul divin)
Alături de Adrian Robertin Dinu, fondatorul Statului Major al „Comandamentului Vlad Țepeș”, au fost reținuți Ștefan Mateescu, Raul Mihai Lupu, Georgică Cristian Atitiene și Radu Pompiliu Sofran.
Ancheta a arătat că suspecții au avut legături cu Rusia. „Pe parcursul lunii ianuarie, două dintre persoane s-ar fi deplasat la Moscova, unde ar fi intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România”, se arată în comunicatul DIICOT.
De altfel, pe pagina de Facebook a lui Adrian Robertin Dinu există o imagine din Ambasada Rusiei, în care apare și Robertin Dinu, generalul Theodoru și fostul ambasador rus Valeri Kuzmin.
„De aici a plecat proiectul Statul Major al Comandamentului Vlad Țepeș”, este textul care însoțește fotografia.
Cum arată planul de reorganizare guvernamentală
Acesta a fost postat pe site-ul organizației:
- Ministerul Dreptății
- Ministerul Omului (Educație, Sănătate, Muncă, Cultură și Turism)
- Ministerul Gliei (Agricultură, Ape, Păduri, Mediu și Energie)
- Ministerul Bunăstării (Finanțe, Economie și Industrie)
- Ministerul Mișcării (Infrastructură și Transporturi)
- Ministerul Treburilor Externe
- Ministerul Treburilor Interne
- Ministerul Apărării Geției
Revendicările grupării
Pe site-ul organizației a fost publicat un memorandum semnat de generalul Radu Theodoru și a Statul Major al Comandamentului „Vlad Țepeș” în care se arată că:
„- Schimbarea imediată a „sistemului slugo-statului actual”
– Înlocuirea conducerii Băncii Naționale
– Formarea unui guvern de criză din specialiști „certificați prin opera lor tehnico-științifică”
– Anularea „tuturor legilor anti-românești din economie, învățământ, administrație, sănătate și cultură”
– Proclamarea neutralității României
– Unirea partidelor și asociațiilor într-un singur partid politic
Pe plan extern, memorandumul cerea:
– Refacerea „sistemului alianțelor tradiționale reciproc avantajoase”
– Aducerea în țară a „tezaurului înstrăinat la Londra”
– Activarea „sistemului relațiilor economico-comerciale în zona balcanică și Euro-Asiatică”
– Impunerea intereselor naționale în Delta Dunării și bazinul Mării Negre
– Abrogarea „relațiilor subalterne cu Ucraina”
– Protejarea „românilor Transnistrieni”
– Recuperarea „teritoriilor istorice răpite silnic de Ucraina”
– Reluarea relațiilor economice și culturale cu Rusia, China și Iran
– Negocieri cu Federația Rusă pentru anularea pactului Ribbentrop-Molotov”
www.stiripesurse.ro