După ce, în urmă cu aproape o lună era prezent la Prundu, pentru a inspecta digurile de la Dunăre, ministrul Mediului, Mircea Fechet a revenit sâmbătă în județul Giurgiu.
De această dată, scopul a fost o vizită de lucru în Parcul Natural Comana, vizită în care a ținut să fie alături de viitorul președinte al Consiliului Județean, Toma Petcu și de primarul localității, Aurel Enache.
Despre această întâlnire de lucru dă detalii, într-o postare pe pagina sa oficială, Toma Petcu:
”La invitația domnului ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, am participat împreună cu domnul primar al comunei Comana, Aurel Enache, la o vizită de lucru pe care acesta a întreprins-o în Parcul Natural Comana.
În cadrul acestei vizite de lucru, s-au discutat aspecte tehnice legate de faptul că, în această perioadă de secetă, râul Neajlov nu a mai avut capacitatea și debitul necesar pentru a asigura nivelul minim de apă în delta Neajlovului. Practic, principala componentă a acestui parc natural, delta Neajlovului, riscă să fie pusă în pericol.
Ținând cont că infrastructura de protecție a malurilor și digurile care protejează și care fac ca delta Comana să existe sunt în proprietatea Consiliului Județean, am discutat împreună cu domnul ministru și cu domnul primar câteva proiecte importante pe care să le elaborăm în viitor și să le finanțăm pe zona de mediu, prin resursele pe care le poate aloca Ministerul Mediului. Unul dintre aceste proiecte vizează supraînălțarea digului de protecție și retenție a apei, astfel încât să asigurăm un nivel minim de peste 1,50 m la cota deversorului, pentru a ne asigura că există permanent suficientă apă în delta Neajlovului.
Această adevărată minune a naturii, care se află la doar 30 de kilometri de București, trebuie să rămână în viață. Prin urmare, este esențial să salvăm toate speciile de plante și animale și să asigurăm în continuare fluxul de vizitatori, care este, în medie, de peste 50-60 de mii de persoane pe an. Practic, dacă nu reușim să salvăm delta Comana, ar exista un pericol pentru întreaga localitate din punct de vedere al dezvoltării economice.
L-am asigurat pe domnul ministru, împreună cu domnul primar, că vom depune toate eforturile necesare pentru a redacta acest proiect și pentru a obține avizele și autorizațiile necesare. Domnul ministru ne-a asigurat, la rândul său, că ne va sprijini prin asigurarea sursei de finanțare pentru implementarea acestui proiect. De asemenea, au fost discutate și alte aspecte tehnice.
În concluzie, această întâlnire a fost un pas important în găsirea soluțiilor concrete pentru protejarea deltei Neajlovului și a Parcului Natural Comana. Colaborarea între autoritățile locale, Consiliul Județean și Ministerul Mediului este esențială pentru a asigura viitorul acestui ecosistem unic, vital atât pentru biodiversitate, cât și pentru dezvoltarea economică și turistică a zonei. Ne angajăm să continuăm eforturile pentru a implementa proiectele discutate și pentru a garanta că delta Comana rămâne o oază naturală, protejată și accesibilă generațiilor viitoare.”