5 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

MINISTRUL RĂZVAN CUC ARE „ÎN VIZOR” AFACERILE SINDICATULUI METROREX

Despre afacerile mai mult sau mai puţin dubioase derulate de celebrul sindicat Metrorex se vorbeşte de ani de zile, iar subiectul a ajuns şi în atenţia Poliţiei, care a deschis un dosar penal. Acum, a venit şi rândul ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să se ocupe de această problemă. Subiectul este tratat de redactorii evz.ro:

„După ce Poliţa a anunţat că a deschis dosar penal legat de deţinerea spaţiilor comerciale din subteran, EVZ a solicitat şefilor Metrorex date despre cum se împart banii percepuţi ca şi chirie comercianţilor.

Răspunsul este stupefiant: de 14 ani, administrarea spaţiilor comerciale intră în sarcina SC Sindomet Servcom SRL. procentul care revine Metrorex este infim: 25% din venituri şi cheltuieli, restul se varsă în conturile societăţii unde acţionar unic este Uninunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM), sindicat condus de ani de zile de Ion Rădoi, fost senator PSD. Sindicaliştii controlează jumătate din publicitate. În ceea ce priveşte publicitatea din subteran, şefii de la Metrorex au explicat că există contractul nr. 75 de asociere în participaţiune, care a fost încheiat în septembrie 2007. „Contractul expiră în septembrie 2019. Procentul care revine Metrorex SA este de 53% din venituri”, au explicat reprezentanţii Metrorex.

Răzvan Cuc: „Vom discuta renegocierea contractului”

EVZ l-a întrebat pe ministrul Transporturilor dacă este în regulă. Reacţia lui Răzvan Cuc a fost fermă: „Voi trimite Corpul de Control  la Metrorex. Am cerut directorului general al Metrorex să verifice acest contract şi să vedem exact dacă această înţelegere este rentabilă pentru statul român. Voi trimite Corpul de Control la Metrorex să văd exact care este situaţia cu acest contract, cine are de câştigat şi dacă vreuna din părţi este favorizată. Vă asigur că dacă se întâmplă aşa ceva, vom lua măsurile în consecinţă!”.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER