Într-un comunicat oficial făcut public marți, 25 ianuarie, Poliția Giurgiu anunță:
”La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mihăilești s-au sesizat cu privire la faptul că, de la camera de armament a unității, lipsește un încărcător pentru pistol și muniția aferentă, respectiv 17 cartușe.
În baza sesizării, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu a dispus constituirea unei echipe de verificare, care s-a deplasat la sediul poliției orașului Mihăilești, în vederea stabilirii situației de fapt.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și neglijență în serviciu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale.
Ulterior, la data de 12 ianuarie a.c., încărcătorul și cartușele aferente au fost identificate, în urma efectuării unor activități administrative, în depozitul de armament și muniție al inspectoratului.”