3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

MITĂ PENTRU PERMISE AUTO LA GIURGIU. TREI INSTRUCTORI AUTO, TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ DE PROCURORII ANTICORUPȚIE

Poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu, ca urmare a unei sesizării din oficiu, au administrat probatoriul în baza mai multor ordonanţe de delegare emise de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în urma cărora trei instructori auto din cadrul a două şcoli de şoferi din municipiul Giurgiu (dintre care un inculpat fiind director al uneia dintre şcoli) au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

În sarcina directorului şcolii de şoferi s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (14 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (5 acte materiale).

În sarcina celui de al doilea instructor auto, din cadrul aceleiaşi şcoli de şoferi, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (5 acte materiale).

De asemenea, cel de al treilea instructor auto (angajat al unei alte şcoli de şoferi), a fost inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (6 acte materiale).

În fapt, în perioada 2018-2019, cei trei inculpaţi au pretins şi primit sume de bani de la candidaţi ai celor două şcoli de şoferi pentru obţinerea permisului de conducere, pretinzând că ar putea interveni pe lângă funcţionarii din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Giurgiu, în vederea programării acestora în regim de urgenţă şi/sau promovarea probei practice în mod fraudulos, precum şi pentru înmatricularea cu prioritate a unor autovehicule.

De asemenea, în unele situaţii, primii doi inculpaţi au pretins şi primit sume de bani de la elevi ai şcolii de şoferi, pentru a le facilita eliberarea în fals a fişei medicale, fără a se prezenta la examenele medicale de specialitate, iar în alte situaţii au emis în fals adeverinţe care atestau efectuarea orelor suplimentare de pregătire practică, fără ca acestea să fie efectuate de facto, condiţii legale necesar a fi îndeplinite pentru constituirea dosarului de candidat, respectiv pentru susţinerea unui nou examen de către candidaţii declaraţi respins în primă fază.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DGA GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER