Având în vedere evoluția situației epidemologice în contextul apariției și răspândirii coronavirusului COVID-19, vă comunicăm că în județul Giurgiu până la acest moment nu au fost înregistrate cazuri sau suspiciuni de îmbolnăvire.
În urma apariției în spațiul public a unor informații tendentioase cu privire la faptul ca “măsurile sunt inexistente” în ce priveste coronavirusului COVID-19, facem precizarea ca, la nivel județean, au fost stabilite clar măsurile pe care autoritățile locale, instituțiile, cetățenii le vor respecta pentru prevenirea apariției coronavirus.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit în nenumărate ședințe extraordinare unde s-a discutat despre aprobarea unor măsuri suplimentare, inclusiv pentru persoanele care se întorc din zone afectate de noul coronavirus (2019 – nCov), ținând cont de faptul că Giurgiu este un județ de frontieră.
Ne asteptam ca domnul senator Bădălău să aibă habar de activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Cu sigurantă, ar fi cunoscut măsurile adoptate dacă vicepreședintele CJSU – în cazul de fată președintele Consiliului Judetean Giurgiu – ar fi luat parte la ședintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, unde specialiștii dezbat problemele și adoptă cele mai bune măsuri.
Personal, mi-aș fi dorit ca domnul senator să facă apel la autorităţile locale să tină cont de măsurile adoptate la nivel judeţean in ce priveste noul coronavirus și să le recomande ca, în bugetul judeţului pentru 2020, să fie prevăzut în mod expres acel buget de rezervă necesar în vederea combaterii pericolului unei eventuale epidemii coronavirus în tară. Autorităţile au această obligaţie an de an, însă pană acum legea nu a fost respectată. E momentul să fim mai responsabili și să respectăm legea.
Solicităm și pe această cale autorităţilor publice locale să manifeste echilibru în declaraţiile publice şi să ofere informaţii verificate şi confirmate din punct de vedere al veridicităţii, având în vedere că acestea au obligaţii pe linia respectării ordinii publice şi asigurării siguranţei cetăţeanului.
Asigurăm populația că instituțiile publice cu atribuții în gestionarea acestei situații activează, conform metodologiei, existînd la nivelul județului o capacitate de reacție și adaptare rapidă, măsurile dispuse dovedindu-se eficiente. Conform metodologiei și hotărîrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, vocea unică de comunicare va fi în continuare Direcția de Sănătate Publică Giurgiu, care va aduce la cunoștinta opiniei publice, în timp real, orice informatie si eveniment.
Măsurile existente la nivelul județului (și avizate prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență):
- 3 spații cu 172 de paturi pregătite de carantină pentru persoanele care intră în țară venind din zone declarate focar de infecție. Spațiile respectă normativelor sanitare fiind: izolate de comunități, cu camere individuale și acces la spații sanitare și au toate facilitățile și utilitățile necesare pentru a asigura un trai decent timp de câteva săptămâni, inclusiv catering;
- suplimentarea liniilor telefonice și a numărului de dispeceri de la Serviciul de urgență 112, precum și instituirea unei linii dedicate pentru coronavirus, (telverde 0800800358) în vederea informării corecte a populației și distribuirea eficientă a cazurilor;
- gardă permanentă în punctele de trecere ale frontierei din județul Giurgiu asigurată de Direcția de Sănătate Publică Giurgiu;
Pe această cale, facem din nou apel la populație să rămână calmă și să respecte regulile generale pentru a preveni infectarea: spălarea mâinilor cât mai des cu apă și săpun, evitarea contactului cu persoane bolnave (care au simptome respiratorii), folosirea batistei de unică folosință, abținerea de la automedicație, anunțarea medicului de familie la apariția oricăror simptome respiratorii, evitarea spațiilor aglomerate și anunțarea de urgență la medicul de familie și la DSP (telefonic) a persoanelor care se întorc din zone afectate de coronavirus.
Prefect,
Matei Aneta