27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

NERESPECTAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE I-A ADUS UN ”REPAUS” ÎN AREST

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu efectuează cercetări și au dispus reținerea  unui bărbat, de 40 de ani, care nu a respectat ordinul  de protecție provizoriu emis de polițiști.

Luni, 28 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au fost sesizați de o femeie de 44 de ani, din orașul Mihăilești, județul Giurgiu, că în timp ce se afla la locuința sa, concubinul acesteia aflat sub influența băuturilor alcoolice i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au întocmit formularul de evaluare a riscului constatându-se că  există risc iminent  asupra victimei și s-a impus emiterea ordinului  de protecție provizoriu.

Măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu au fost aduse la cunoștința bărbatului care a părăsit locuința comună, urmând să locuiască într-un imobil din orașul Mihăilești.

Întrucât în cauză a fost constatată încălcarea ordinului de protecție provizoriu prin faptul că bărbatul nu a respectat măsurile dispuse și a revenit la locuința concubinei, polițiști au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de  încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

S-a procedat la reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, urmând să fie prezentat cu propuneri corespunzătoare Parchetului de pe lângă Judecătoria  Bolintin Vale pentru dispunerea măsurilor legale  anunță Poliția Giurgiu.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER