luni , 4 iulie 2022
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / A ÎNCEPUT „SEZONUL PROIECTILELOR”

A ÎNCEPUT „SEZONUL PROIECTILELOR”

An de an, lucrările agricole de primăvară şi cele de toamnă scot la suprafaţă, aproape zilnic, tot felul de articole pirotehnice neexplodate, iar cei care intervin în astfel de cazuri sunt pirotehniştii de la ISU. Nici această toamnă nu face excepţie, astfel că numai în două zile – şi nici acelea încheiate, încă, pentru că vorbim de situaţia de vineri, în jurul prânzului – pirotehniştii ISU au fost chemaţi să intervină în trei astfel de cazuri, la Mihai Bravu, Călugăreni şi Băneasa.

Primele apeluri au fost cele de joi, la Călugăreni şi Băneasa, acolo unde pirotehniştii au ridicat  un proiectil exploziv cal 122 mm, 4 proiectile explozive cal 76 mm, 1 proiectil perforant trasor subcalibru. Vineri, la Mihai Bravu, ei au ridicat şi transportat în siguranţă alte 4 proiectile explozive cal. 76 mm.

Ca de obicei, muniţia găsită este ridicată şi transportată de pirotehnişti în siguranţă, este depozitată şi urmează a fi distrusă, în poligonul de la Bălănoaia. Şi tot ca de obicei, pompierii ne avertizează ca, în cazul descoperirii unor astfel de obiecte, să nu le atingem şi să anunţăm imediat la 112.

Verifica si

ANAF, DIN NOU DESPRE SPAȚIUL PRIVAT VIRTUAL

ANAF reamintește tuturor contribuabililor că au la dispoziție serviciul Spațiul Privat Virtual pentru o comunicare …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.