marți , 22 iunie 2021
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / ŞEFUL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ARE ADJUNCŢI NOI

ŞEFUL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ARE ADJUNCŢI NOI

Combaterea migraţiei ilegale la frontiera de sud a României şi dotarea structurilor operative cu echipamente şi aparatură astfel încât să asigure cerinţele în derularea activităţilor specifice sunt principalele obiective ale noilor inspectori şefi adjuncţi instalaţi la comanda ITPF Giurgiu.

„Comisar şef de poliţie Viorel Chiran şi comisar şef de poliţie Valentin Neguţ sunt noii inspectori şefi adjuncţi împuterniciţi prin ordin al ministrului de Interne la comanda ITPF Giurgiu. Ei vin să completeze echipa de conducere a instituţiei în condiţiile în care unul dintre posturi era liber în urma pensionării, iar un alt post era vacant’, a declarat marţi inspectorul şef al ITPF Giurgiu, Nicu Răboj.

Noul inspector şef adjunct în cadrul ITPF Giurgiu, comisar şef de poliţie Viorel Chiran, împuternicit pe linie operativă al şefului ITPF Giurgiu, cu o activitate în cadrul poliţiei de frontieră de 26 de ani, a declarat că şi-a stabilit ca principale obiective în noua funcţie ‘combaterea migraţiei ilegale la frontiera de sud a României ţinând cont de contextul migraţionist şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere în ceea ce priveşte contrabanda cu bunuri şi produse accizabile’.

„Coordonez structura logistică şi mi-am propus să organizăm activitatea de aşa natură încât să asigurăm structurilor operative necesarul privind dotarea cu echipamente, aparatură, mijloace de mobilitate navală şi terestră la o stare de funcţionare astfel încât să asigure cerinţele în derularea activităţilor specifice’, a declarat, la rândul său, comisar şef de poliţie Valentin Neguţ.

Totodată, inspectorul şef al ITPF Giurgiu, Nicu Răboj, a declarat că trei angajaţi din cadrul ITPF Giurgiu au fost premiaţi de Statul major al forţelor terestre cu distincţia ‘Parteneri pentru apărare’, clasa a treia, ‘în semn de apreciere pentru contribuţia adusă în sprijinul activităţilor structurilor de poliţie militară din forţele terestre pe timpul desfăşurării exerciţiilor Nobel Jump 2017 şi Saber Guardian 2017’, aceştia fiind comisar şef în rezervă Radu Leorda, comisar Cătălin Mavrodineanu şi subcomisar Cristian Bolintiş.

www.agerpres.ro

Verifica si

RUSALIILE – POGORÂREA SFÂNTULUI DUH – TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII

Pogorârea Sfântului Duh, Cincizecimea sau Rusaliile – cum mai este numit acest praznic împărătesc, se …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.