miercuri , 1 decembrie 2021
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / ANM – ALERTĂ METEO: PLOI PÂNĂ VINERI DIMINEAŢĂ

ANM – ALERTĂ METEO: PLOI PÂNĂ VINERI DIMINEAŢĂ

ANM a emis o informare meteo de vremea rea, în vigoare până vineri dimineaţă în toată ţara. Cantităţile de apă vor depăşi 30 – 40 l/mp în Moldova, Dobrogea şi Muntenia.

Potrivit ANM, în perioada miercuri ora 18.00 – vineri ora 9.00, va ploua temporar în toată ţara.

În cursul serii şi al nopţii de miercuri spre joi, ploile se vor semnala îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului. Joi va ploua în toate regiunile, apoi în special în sud-est, est şi în zonele montane.

Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar în sudul şi în estul ţării trecător vor fi însoţite de descărcări electrice.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi zona Carpaţilor Orientali 30…40 l/mp.
www.mediafax.ro

Verifica si

JARUL DIN SOBE – ”INAMICUL PUBLIC” PE TIMP DE IARNĂ. INCENDIU LA BOLINTIN

Foișorul unei familii din localitatea Bolintin Deal a luat foc, azi-noapte, cel mai probabil din …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.