miercuri , 23 iunie 2021
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / ANCHETĂ LA SUSENI, DUPĂ UN INCENDIU PUS CU INTENȚIE

ANCHETĂ LA SUSENI, DUPĂ UN INCENDIU PUS CU INTENȚIE

IPJ Giurgiu efectuează cercetări după ce aproximativ 360 de baloţi de ovăz şi lucernă au ars în prima zi a anului în urma unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Suseni, iar pompierii au constatat faptul că o acţiune intenţionată a fost cauza probabilă a producerii incendiului.

Potrivit ISU Giurgiu, în seara zilei de 1 ianuarie, ISU Giurgiu a fost solicitat prin 112 să intervină pentru stingerea unui incendiu de furaje izbucnit într-o gospodărie din localitatea Suseni. Proprietarii au fost cei care au observat incendiul şi au sunat la 112.

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Pompierii au constatat faptul că furajele ardeau generalizat şi au intervenit astfel încât flăcările să nu se extindă”, se arată într-un comunicat de presă emis sâmbătă de ISU Giurgiu.

Pompierii au acţionat aproximativ cinci ore pentru stingerea incendiului şi lichidarea tuturor focarelor, pentru că focul a cuprins aproximativ 360 de baloţi de ovăz şi lucernă.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că „acţiunea intenţionată a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, motiv pentru care cercetările în acest caz au fost preluate şi sunt continuate de IPJ Giurgiu.

www.agerpres.ro

Verifica si

95%  – PREZENȚĂ LA PRIMA PROBĂ A EVALUĂRII NAȚIONALE ÎN JUDEȚUL GIURGIU

Prima probă a examenului de Evaluare Națională – cea la Limba și literatura română – …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.