duminică , 26 septembrie 2021
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / DUPĂ MAI MULTE ”FAPTE DE VITEJIE” COMISE ÎNTR-O SINGURĂ NOAPTE, UN BĂRBAT DIN BOLINTIN A AJUNS ÎN ARESTUL POLIȚIEI

DUPĂ MAI MULTE ”FAPTE DE VITEJIE” COMISE ÎNTR-O SINGURĂ NOAPTE, UN BĂRBAT DIN BOLINTIN A AJUNS ÎN ARESTUL POLIȚIEI

Într-o singură noapte, a încercat să spargă un ATM și a forțat ușa unei bănci, a distrus geamurile mai multor autoturisme și a sustras dintr-un magazin 15 cartușe de țigarete. Acum, autorul ”isprăvilor” – un bărbat de 35 de ani, din Bolintin – a primit un mandat de arestare preventivă.

În noaptea de 23/24 ianuarie a.c., în timp ce polițiștii din cadrul Poliției orașului Bolintin Vale se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza orașului Bolintin Vale, au observat faptul că geamul ușii principale de acces al unei societăți comerciale este spart, iar în incinta acesteia sunt bunuri răvășite.

În urma verificărilor și cercetărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că în noaptea de 23/24 ianuarie a.c., în intervalul orar 00.30 – 00.50, o persoană necunoscută a spart geamurile unor autoturisme aflate pe raza orașului Bolintin Vale, fără a sustrage bunuri sau valori, creând un prejudiciu de 700 de lei.

De asemenea, cu ajutorul unui obiect metalic pe care îl avea asupra sa, aceeași persoană a spart display-ul, tastatura și fanta pentru eliberarea bancnotelor unui ATM aflat pe raza orașului, în încercarea de a sustrage bani. Din cauza faptului că nu a reușit, a forțat ușa de acces a unității bancare și a lovit cu acel obiect metalic geamul ușii, fără a reuși să pătrundă în interior ori să sustragă bunuri sau valori.

Totodată, în aceeași noapte, persoana respectivă a spart geamul ușii principale de acces al unei societăți comerciale de pe raza orașului Bolintin Vale, a pătruns în incinta acesteia de unde a sustras 15 cartușe de țigarete și mai multe produse alimentare, creând un prejudiciu în valoare de 4.000 lei.

La data de 25.01.2021, Judecătoria Bolintin Vale a emis un mandat de percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat de 35 de ani, din orașul Bolintin Vale.

Cu ocazia efectuării percheziției au fost identificate o parte din bunurile sustrase din societatea comercială, dar și corpul delict folosit la comiterea faptelor.

Prin ordonanța din data de 25.01.2021 Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale a dispus efectuare urmăririi penale față de bărbatul în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă de furt calificat.

La data de 3 februarie a.c., bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și depus în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă al I.P.J. Giurgiu, iar la data de 4 februarie a.c., Judecătoria Bolintin Vale a dispus arestarea prevenitivă a acestuia pentru o perioada de 30 de zile – anunță IJP Giurgiu.

 

Verifica si

ÎN TOATE UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN JUDEŢ CONTINUĂ CURSURILE CU PREZENŢĂ FIZICĂ

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu, întrunit astăzi, 24.09.2021, în ședință online, a aprobat …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.