luni , 17 mai 2021
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / METODA ”ACCIDENTUL” REVINE ÎN FORȚĂ

METODA ”ACCIDENTUL” REVINE ÎN FORȚĂ

O persoană privată de libertate încarcerată în Penitenciarul Giurgiu și un bărbat din municipiul București sunt cercetați de polițiștii giurgiuveni fiind bănuiți că în luna aprilie a.c. ar fi înșelat o femeie din municipiul București, cu suma de 2.000 de euro și 3.000 de lei, prin metoda „accidentul’’.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au documentat și probat activitatea infracțională a unei persoane încarcerate în Penitenciarul Giurgiu și a unui bărbat, din municipiul București, care aveau ca preocupări comiterea infracțiunii de înșelăciune.

În urma activităților desfășurate s-a stabilit faptul că un bărbat de 31 de ani, aflat în detenție în Penitenciarul Giurgiu, folosind un telefon mobil, în noaptea de 21/22.04.2021 a indus în eroare o femeie din municipiul București, prezentându-se ca fiind o rudă a acesteia care a suferit un accident în urma căruia este necesară o intervenție chirurgicală, și ulterior s-a prezentat ca fiind un presupus medic din cadrul unei unități sanitare din municipiul București, reușind astfel să o convingă pe victimă să-i remită unui bărbat de 28 de ani, din municipiul București, presupus complice, suma de 2.000 de euro și 3.000 de lei.

La data de 28.04.2021, în urma activităților desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale pe raza municipiului București, a fost depistat bărbatul de 28 de ani care a ridicat sumele de bani, acesta fiind condus la sediul I.P.J. Giurgiu pentru efectuarea de cercetări cu privire la comiterea complicității la infracțiunea de înșelăciune, ulterior pe numele său fiind emisă ordonanța de reținere pentru 24 de ore.

Joi, 29 aprilie a.c. bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Giurgiu, care a emis Mandat de arestare pentru 30 de zile împotriva acestuia, fiind depus ulterior în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Giurgiu.

Pentru documentarea activității infracționale polițiștii au beneficiat de suportul tehnic de specialitate al structurilor de operațiuni speciale și de cooperarea polițiștilor de penitenciare din cadrul Penitenciarului Giurgiu.

RECOMANDĂRI PRIVIND PREVENIREA SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNILOR DE ÎNȘELĂCIUNE INTITULATE GENERIC  „ACCIDENTUL”

De cele mai multe ori, oamenii sunt foarte creduli și întotdeauna va exista cineva pregătit să profite de naivitatea sau bunăvoința unor semeni. Împreună, printr-o informare corectă, putem reduce acest gen de infracțiuni!

Autorii acestui tip de infracțiune obișnuiesc să apeleze la întâmplare numere telefonice și se prezintă inițial ca fiind o persoană apropiată victimei spunând că a suferit un accident în urma căruia trebuie să se efectueze o intervenție chirurgicală.

De obicei, autorul își schimbă tonalitatea vocii și își atribuie o calitate oficială (medic sau avocat) explicând pe larg victimei ce s-a întâmplat și ce trebuie făcut pentru a se rezolva situația, folosind termeni medicali și juridici, astfel încât câștigă încrederea victimei și o conving că cele relatate sunt reale.

Având în vedere gravitatea faptelor prezentate și impactul emoțional pe care vestea o produce asupra victimelor, unele dintre acestea urmează întocmai recomandările autorilor și înmânează complicilor acestora diferite sume de bani sau le depun în conturile unor persoane indicate de autori.

Înainte de a efectua orice demers, în acest sens, este bine să verificați veridicitatea informațiilor primite și să nu acționați precipitat în astfel de situații.

Solicitați persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliție sau parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituții pentru confirmare.

Polițiștii vă informează că în cazul unui eveniment rutier atât victima cât și autorul accidentului nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale iar referitor la plata unor despăgubiri, acestea se realizează în urma unei hotărâri judecătorești în acest sens sau este făcută prin intermediul unor societăți de asigurări.

Polițiștii giurgiuveni recomandă cetățenilor să nu trimită sume de bani unor persoane necunoscute, să se adreseze și să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112, ori de câte ori au suspiciuni cu privire la faptul că ar putea fi următoarea victimă a unei infracțiuni de înșelăciune.

 

Verifica si

DOUĂ CASE CUPRINSE DE FLĂCĂRI, PE STRADA NICOLAE IORGA

UPDATE: La fața locului, pompierii au constatat faptul că ardeau violent o magazie și acoperișurile a …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.