vineri , 7 mai 2021
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / TREI RĂNIȚI, ÎN URMA UNUI ACCIDENT LA FRASINU

TREI RĂNIȚI, ÎN URMA UNUI ACCIDENT LA FRASINU

În această după-amiază, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu au intervenit în urma unui accident rutier, produs la ieșire din localitatea Frasinu.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.

În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane.

Conducătoarea uneia dintre mașini, în vârstă de 26 de ani, a fost găsită încarcerată, dar conștientă. Aceasta a fost extrasă cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, preluată de echipajul SMURD și de medicul de pe ambulanță, fiind transportată la UPU Giurgiu. În același autoturism se afla un băiețel, în vârstă de 8 ani, care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajul SAJ l-a transportat la spital.

Din cel de-al doilea autoturism, o tânără, în vârstă de 27 de ani, a avut nevoie de îngrijiri de specialitate, fiind transportată de SAJ la spital.

Pompierii au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului și au îndepărtat elementele de caroserie și urmele de lubrifianți de pe partea carosabilă astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță. Cazul se află în atenția autorităților competente pentru cercetări – anunță reprezentanții ISU.

La rândul lor, polițiștii explică evenimentul:

”La data de 4 mai a.c., în jurul orei 16:15, o femeie de 26 de ani, din județul Teleorman, care conducea un autoturism pe Drumul Național 41, între localitățile Frasin și Băneasa, din județul Giurgiu, într-o curbă a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism de teren condus de un tânăr de 25 de ani, din Giurgiu.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducatoarei autoturismului și a fiului său minor, precum și a unei pasagere din autoturismul de teren, o tânără de 27 de ani, din Giurgiu.

Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero alcool în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”

Verifica si

TÂLHĂRIE LA ROATA. AUTORII – IDENTIFICAȚI ȘI ARESTAȚI RAPID

Un bătrân în vârstă de 78 de ani a fost victima unei tâlhării, la Roata, …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.