miercuri , 29 septembrie 2021
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / START LA ÎNSCRIEREA ÎN LICEU. PESTE 1.100 LOCURI DISPONIBILE ÎN LICEELE DIN JUDEŢ

START LA ÎNSCRIEREA ÎN LICEU. PESTE 1.100 LOCURI DISPONIBILE ÎN LICEELE DIN JUDEŢ

Începând de vineri, absolvenţii claselor a VIII-a se pot înscrie la liceu.

Potrivit metodologiei stabilite de Ministerul Educaţiei, media de la Evaluarea Națională va avea o pondere de 80% din media de admitere, iar media generală de absolvire a claselor V-VIII va reprezenta 20% din media de admitere.

În funcție de media de admitere, precum și de opțiunile exprimate în fișele completate, se face repartizarea computerizată.

Fișele de înscriere se completează în intervalul 16-22 iulie 2021. Completarea se face la sediul unității de învățământ absolvite sau, pentru prima dată, prin formular transmis electronic.

Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat se va face în data de 24 iulie 2021, iar în perioada 25 – 28 iulie 2021 se va desfășura etapa de depunere/transmitere a dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ  la care candidații au fost repartizați.

Amintim că în judeţul Giurgiu 65% din absolvenţii claselor a VIII-a au reuşit să promoveze examenul de Evaluare Naţională.

Potrivit datelor afişate pe siteul Ministerului Educaţiei, un singur elev din judeţul Giurgiu are media de admitere 10 (10 – media obţinută la Eavluarea Naţională şi tot 10 – media de absolvire). Este un elev care a absolvit Şcoala Generală nr. 7 din municipiul Giurgiu. Următoarea cea mai mare medie de admitere este 9,89, a unui absolvent al Şcolii nr. 3 Palanca.

În judeţul Giurgiu sunt disponibile, pentru anul şcolar următor, 1.108 locuri, în 11 licee, cu 28 de specializări.

Anul trecut, cele mai mari medii de admitere au fost înregistrate la Colegiul “Ion Maiorescu”; la specializarea Mate-Info, ultima medie de admitere a fost 9,11, la Filologie – 8,39 şi la Ştiinţe Sociale – 7,92.

 

Verifica si

GIURGIUVENI DIN GRUPURI VULNERABILE, BENEFICIARII CELUI MAI RECENT PROIECT LANSAT DE DGASPC

Persoanele care aparțin grupurilor vulnerabile din șase localități rurale ale județului Giurgiu (Vânătorii Mici, Florești- …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.